Categoriile

Comentarii mai noi

Arhiva

Sînt un copil

Cel mai frumos sunet de pe pământ

Cel mai urît sunet de pe pămînt v-am zis deja care-i: e sunetul ăla cînd calci pe un melc. Azi l-am descoperit pe cel mai frumos.

E clicul. Nu clicul de mouse, nici clicul-aici, e clicul ăla care sună cînd meșterești ceva, cînd te chinui trei ceasuri să potrivești două piese sau să asamblezi un căcat și într-un final îți iese! *Clic!

Azi am schimbat un bec la mașină – condiții grele, ceață, întuneric, frig, două mîini stîngi – dar și cînd “a făcut clic”, parcă s-au deschis cerurile și-a apărut Dumnezeu care mi-a tras cu ochiul, gagiul: “Bravo, mă, nu te-am trimis degeaba pe pămînt!”

Diverse

Ziarist curat

Am avut două idei geniale de scris. Aşa eram de încîntat, că am intrat cu ele la duş. Le-am întors pe toate părţile: “bă, îs chiar bune! Şi nu le-am mai văzut la nimeni”.

Dar la duş, dacă mă iau cu altele, nu mă pot concentra la spălat. Mă întorc de 3-4 ori la degetele de la piciorul stâng. “Oare pe aici am fost? Hai să mai dau o dată, să fiu sigur“. Şi bag săpun şi frec, dar pe cînd mă ridic, iar nu mai ştiu: “Oare pe gît m-am spălat? Dar pe fund? Dar printre degetele de la piciorul stîng???”

Citește restul articolului

Sînt un om mare

Quickie

Rîdeţi voi că-s chel, dar io păţesc la frizer exact ca-n supermarket, cînd stau coadă la casă cu doar două, trei produse în coş:

“Haideţi, vă rog, în faţă. Luaţi-l pe domnu’, că numa’ asta are”.

Sarcasm bronșic

Româneşti (II)

Știi că o conversație a murit cînd unul dintre voi zice: “Şi? Altfel?”

alte româneşti

Sarcasm bronșic, Sînt un copil

Child in time

Gurile rele zic că întîrzii mereu, oriunde. Dar adevăru-i că nici Dumnezeu nu mă ajută să ajung la timp. Păi astăzi parchez vizavi de locul de întîlnire, da’ cînd să ies din maşină, ce bagă ăştia la radio?

Exact, o piesă de care îmi era chiar dor şi pe care n-o mai auzisem de vreun secol!

Nu puteam să plec fără s-o ascult cap-coadă. Ghinionul a fost că piesa are 10 minute.

Pe urmă, opreşte maşina, dă-te jos, treci strada neregulamentar, încă 3 minute, că e trafic, plus alte 4-5 minute undeva rezemat ca să scriu statusul ăsta – altfel îmi pierd ideea – şi uite cum se fac 20 de minute de întîrziere şi io n-am nici o vină.

Îmi place să povestesc, Sarcasm bronșic, Sînt un om mare

On leu

Sîmbătă, în autobuzul 24B, o cerșetoare bătrînă era la muncă, pentru că se știe că cerșetorii n-au weekend.

“Dă ooon leu, să te ajute Dumnezeu și Sfînta Sîmbătă să meri sănătooos și fericiiit pe calea care o urmezi”, referindu-se, cred, la calea Florești, că pe-acolo o ia 24B-ul.

Se tînguia atît de fals și de enervant, că nici bocitoare n-ar fi luat-o nimeni; însuși mortul s-ar scula din coșciug și s-ar răsti la ea să termine cu teatrul.

FullSizeRender

Citește restul articolului

Sînt un om mare

Ceva pe card

La ABC, în spatele meu, accent de zălăuan:

“Nu, Doamnie-feri, mamă, nu-mi trimitie! Nu, n-am unde să le ţîn în cămin şi să strîcă. Serios, no! Nu mi le trimite numa’ ca să le ţîp. Te rog io.

Da’ auzi. Ai putea să-mi pui ceva pă card, dacă vrei. Alo? Am zîs că ai putea să-mi pui ceva pă card. Nu ştiu, cît crezi tu…”.

Se fac imediat 15 ani de cînd eram eu la facultate şi încă părinţii nu înţeleg adevăratele nevoi ale copiilor şi nici că, indiferent de crîşmă, că-i de roacări ori de fiţe, nicăieri nu te lasă să plăteşti berile și votcile cu foi de sarmale.

Sînt un om mare

Ce-am îmbătrînit!

O tipă și-a înfipt tocul între biscuiții din pietonală și mi-a căzut teatral în brațe, iar primu’ meu gînd a fost că vrea să-mi fure telefonu’.

Sînt un copil

Love me

Am căutat piesa asta prin tot youtube-ul. Apoi pe side-urile A și B  de la vreo 30 de albume, nu mai ştiam cum îi zice. Se pare că avea şi un nume foarte greu de reţinut – Love me. Îmi aminteam doar că-mi plăcea la nebunie să ascult tare, în maşină, reacţia publicului de la începutul piesei (mai ales) şi de-a lungul ei.

Nu merge dacă-i daţi drumul de pe telefon în hărmălaie și sigur nu înțelegeți nimic dacă-i citiți versurile. Deci dacă n-aveți posibilitatea s-o ascultați ca lumea, scroll down și o s-o auziți altădată, la semafor, dacă mi-s lăsate geamurile.

Sarcasm bronșic, Sînt un copil

Oameni şi cafele

cafea-panda
Mereu i-am admirat pe oamenii care beau cafea neagră. Fără lapte, fără zahăr. Ăia mi se par bărbaţi adevăraţi. Dacă aş porni într-o misiune de salvare de ostatici în Apuseni şi aş avea nevoie de un echipaj, mi-aş chema toţi prietenii dimineaţa la mine, aş servi cafele şi i-aş tria în felul următor: Citește restul articolului

Îmi place să povestesc, Sarcasm bronșic

Oameni şi melci

Am pățit multe umblînd cu capu’-n telefon: m-am lovit de stîlpi, de mașini, de garduri, de oameni, de neoameni, de crengi criminale care au încercat să mă scalpeze sau să-mi scoată ochii, am călcat în gropi, în rahați, am călcat un melc (care-i în top 3 cele mai groaznice sunete din lume), mi-am călcat câinele, am călcat desene pe asfalt cu tot cu copiii care le colorau, dar faza de azi m-a convins să renunț la obiceiul ăsta: eram la semafor și m-am surprins plecînd de pe loc, fără să ridic privirea, ghidîndu-mă după semnalele sonore pentru orbi! Citește restul articolului

Instablog

Instablog – Făclia

batrana-faclia

Femeie în vîrstă urmărind cu atenție și îngrijorare ziarul Făclia.

Cetățenii Clujului știu decese întîmplă asta.

am instagram

Diverse

Aparent

Știre la Digi FM, azi dimineață. “Un polițist din București va fi cercetat pentru că a bătut, APARENT FĂRĂ MOTIV, un tînăr dezbrăcat și încătușat.”

Hai să găsim top 5 motive pentru care ai voie să bați un om ghemuit la pământ, dezbrăcat, cu cătușe la mâini și picioare. Încep eu:

– era homosexual.
– era țigan (sau orice altă rasă dubioasă).
– a zis ceva, a vorbit înapoi.
– întrebat cu cine a votat, n-a vrut să răspundă, dar s-a așezat într-o poziție ne-firească.
– era nepoliticos, tot repeta “de ce dai, mă?”, adică se trăgea de chiloți cu polițistul, cînd el nici măcar n-avea chiloți.

Diverse

E verde!

Peste drum, la semafor, bărbatul XL cu tricou S e încadrat de doi copii care par să fie ai lui. Se face verde. Individul îşi lasă dintr-odată băiatul de mână şi dă să traverseze doar cu fetiţa. Puştiul nu pricepe ce i se întâmplă, rămâne trei secunde pe loc, dar se ia, totuşi, după tată-so. Ajuns în dreptul lui, îl apucă de cot, pentru că mâna părintelui său drag, modelul lui în viaţă, era ocupată cu altceva, mai exact cu săpături adânci în nas.

Au trecut pe lângă mine, m-am întors să-i urmăresc. Copilul, rămas cu braţul în aer, privea fascinat cum omul nostru, minerul, făcea o biluţă din material şi o rula între arătător şi degetul mare, uitând cu desăvârşire de fiu-so.

Problema nu-i că ăla se scobeşte în nas pe stradă sau că a pierdut un copil pe drum, ci că după ce termină cu biluţa aia, se întoarce la modelat creiere şi caractere de pui de om care nu mai au aşa mult până votează.

Îmi place să povestesc

N-am crezut

Pe Moşoiu, lângă Spitalul Militar. Încerc să ies din parcare și să intru – ca tot omu’ – în coloană. Semnalizez. Nu mă lasă nimeni. La radio, cîntă cineva “Sedu-mă, sedu-mă”. Ies puțin cu botul. Nimănui nu-i pasă. “Sedu-mă, sedu-mă”.

În capul meu e deja “Se dumă, se dumă bună”, cum ar zice un copil sîsîit. Zîmbesc distrat de propria-mi dumă bună și cînd mă uit iar în dreapta să ies,

UNU’ MÎNCA O CONSERVĂ DE PEȘTE LA VOLAN! JUR!

Cu furculiţa. Fără pită. Omul era la costum. No imaginaţi-vă scena.