Categoriile

Arhiva

În tren, cu lumea

“La Teiuș se poate fuma”, încearcă să ne îmbuneze naşul, văzîndu-ne demoralizaţi de anunţul că trenul are deja o întîrziere 40 de minute, deşi plecase doar de o oră din Cluj.

În compartimentul-vagon, toată lumea e pe laptopuri, tablete şi smartfoane. Nu toată lumea deţine, în schimb, o pereche de căşti sau măcar o rotiţă de volum. Undeva, mai în faţă, cîntă manelele. Ceva frumos, 2016, Adrian Minune featuring o voce de fată: “Te iubesc ca un nebun! Bun, bun, bun, bun! Bun, bun, bun, bun!”.

În capătul opus, lîngă uşă, cineva ascultă, foarte tare, slujba de Sfîntă Mărie înregistrată, probabil în speranţa că bunul Dumnezeu şi Măicuţa Domnului îi vor da înapoi auzul.trenulet

Pe culoar, un băiețel de 3-4 ani aleargă de la un pasager la altul, se propteşte în faţa fiecăruia şi dă cîte o reprezentaţie scurtă de urlete şi strîmbături, ceva din desenele cu diavolul tasmanian. Bunica, obosită să-l urmeze cocoşată ca să-i şoptească întruna la ureche ssshh, se trânteşte pe un scaun liber, scoate o pungă de chipsuri, o fîşîie şmechereşte între palme şi încearcă să-l ademenească: “Puişor, hai să-ţi dau Lays. Uite ce am eu aici, Lays”. Puişorul n-o aude şi-şi continuă programul artistic.

Lîngă mine, două femei o bîrfesc pe a cincea. Cu a treia şi a patra terminaseră pe la Cîmpia Turzii. Acum e una Emilia, care “să dă deşteaptă şi faină şi elegantă, dar cînd mere la o nuntă se îmbată înainte la tătă lumea”.
În faţa lor, şeful de vagon se sms-eşte cu vreo pisi. Primeşte trei mesaje pe minut, dar telefonul nu sună, vorbeşte: “you got a text message, boss!” “you got a text message, boss!”.

Ecranul electronic de deasupra uşii arată doar destinaţia finală, Mangalia. Nici nu poţi gîndi atît de departe, încerci s-o iei tâdâc cu tâdâc, staţie cu staţie: la Teiuş se poate fuma, în Blaj era faină gara pe vremuri, de la Copşa Mică la Sighişoara mai citeşti o carte, mai vezi un sezon din Seinfeld, la Braşov cobori 10 minute din tren pentru două beri şi-un snickers, iar de-aici încolo poţi doar spera că te ajunge oboseala şi dacă ai noroc, adormi cu capul pe masă, ca Emilia, măcar pînă treci de Ploieşti.

Scrie ceva