Categoriile

Comentarii mai noi

Arhiva

Primul meu reportaj scris vreodată se numeşte “Mai mult decât ţuică”

Se numea aşa  înainte să ajungă la editare, apoi nu mai ştiu. Era prin 2005, toamna, la marele Evenimentul Zilei, care nu publica pe site articolele pe care le scriam în redacţia de la Cluj, de-aia nu mai îs nicăieri. Pe ăsta l-am găsit pe un laptop vechi.

Titlu: Mai mult decât ţuică

Subtitlu: Zalăul vrea să arate că ştie să facă şi altceva decât pălincă

Zalăul? Oraşul acela cu ţuica, undeva prin Nord. A trebuit să-l „vizităm” o dată sau de două ori, în drum spre Satu Mare.  Am ajuns în oraş şi am început să adulmecăm aerul, aşteptându-ne să simţim mirosul de pălincă. Nemaiauzind de alte fabrici sau activităţi importante în acest oraş, aveam impresia că oamenii asta fac toată ziua: se plimbă ici colo cu bidoanele de ţuică după ei. Şi chiar aşa era. Tineri, bătrâni, copii cărau  5, 10 sau 20 de litri de pălincă, după putere. L-am urmărit pe unul dintre ei, care pesemne o comercializa, altfel ce să facă cu cinci bidoane mari după el? A mers până în centru, unde s-a aşezat la o coadă imensă în mijlocul parcului. Am întrebat şi noi cât costă ţuica. „Ce ţuică domnule? Aici stăm la apă”. Am aflat că zălăuanii nu au nici măcar apă potabilă în casă. Asta-i prea de tot. Când am ajuns acasă, am povestit tuturor. Cam asta se ştia despre Zalău. Şi că este situat într-o groapă între muntele Meseş şi dealul Pulidomb. Am ales să nu traducem, în situaţia în care „domb” înseamnă deal pe ungureşte. Cu siguranţă, dacă exista vreo centură ocolitoare, puţini am mai fi călcat pe acolo.

Nota 2014: A se observa ce elegant îmi negam originile de zălăuan, vorbind din postura turistului. 

Oraşul s-a schimbat mult în ultimul deceniu. Clădiri moderne, restaurante, magazine. Dar asta nu înseamnă mai nimic, pentru că aproape toate oraşele au fost „obligate” să se modernizeze după Revoluţie. Omul este la fel de simplu, cu problemele de zi cu zi, muncă şi televizor. Îl întrebi unde lucreaza şi îţi răspunde „la Michelin”. Îţi vine să-i răspunzi ironic, că şi tu lucrezi la „The Times”, dar afli că el vorbeşte serios. Michelin, faimoasa fabrică de anvelope, pe care o ştiam doar de pe cauciucurile lui Ayrton Senna, a ales Zalăul pentru producţie. A angajat o mulţime de zălăuani, şi face treabă bună cu ei. La fel procedează şi Tenaris, compania argentiniană cunoscută în întreaga lume, care preluat Silcotubul, fosta fabrică de ţevi. Astfel, rata şomajului în Zalău este una dintre cele mai scăzute din România.

Nota 2014: Michelin şi Tenaris bubuie şi acum.

Zalăul, frate cu norvegienii

Pe plăcuţa oraşelor înfrăţite cu Zalăul se poate citi, printre altele, şi numele localitaţii Baia Mare. Înfraţirea celor două oraşe reprezintă un unicat în România. Kvinestad, Farsund şi Hegebostad sunt alţi „fraţi” ai Zalăului. Am căutat pe „google” şi am aflat că toate trei sunt localităţi din Norvegia. Ce-or fi căutând norvegienii pe aici, nu ştim. Erau în trecere, s-or fi rătăcit? Nu se ştie. Cert este însă ca le-a plăcut Zalăul. Aşa de mult încât le-au şi dat bani. Au schimbat coroane în lei pentru a rezolva problema cu apa, trimit lunar pachete cu haine pentru zălăuani şi au invitat de câteva ori echipa de juniori să participe la un turneu de fotbal în Norvegia. „ Cred că asemenea turnee de ar trebui organizate în fiecare an, atât în Zalău, cât şi aici. Norvegienii trebuie să ştie unde e România pe hartă, pentru că au ce vedea acolo. În plus, vor descoperi nişte oameni mult mai calzi ca aici”, spune Terje Torgersen, locuitor al comunei Lyngdal, apropiată de Farsund.

Nota 2014: În 2005 vorbeam norvegiana. Acum mai ştiu doar româna şi pe aia doar scrisă. 

„Dacă înveţi rău, ajungi la Zalău”

Pentru tinerii zălăuani care termină liceul, Clujul a reprezentat întotdeauna un fel de Mecca. La ieşirea din oraş, zeci de studenţi stau la „Ia-ma nene” pentru a ajunge la facultate, în Cluj. Şase lei drumul. Microbusele costă opt lei, dar sunt lăsate goale. Tinerii preferă să aştepte până îi va lua altcineva. Şi asta în contrast total cu vilele din spatele lor. Marmură, coloane, termopane. Tabloul este perfect. Realist, tragic pentru unii, comic pentru alţii. Înainte de revoluţie, circula o expresie: „Dacă înveţi rău, ajungi la Zalău”, pentru că cei fără diplomă din Bucureşti erau repartizaţi aici. Acum s-au mai schimbat lucrurile. Zalăul trage de tineri să rămână. Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a deschis o filială la Zalău, şi au mai apărut două facultaţi private. Poate din lipsă de încredere, poate din dorinţa de a pleca de acasă, mai sunt adolescenţi care preferă încă Clujul. Dar nici băncile facultaţilor din oraş nu sunt goale.

Nota 2014: Dacă înveţi rău, ajungi ziarist pă online. 

Mai află lumea de Zalău

De vreo 10 ani oraşul a avut un promotor extraordinar-echipa de handbal din localitate, Silcotub. Meciurile echipei din campionat şi cupele europene au atras oameni importanţi la Zalău. Mai mult, patru dintre jucătoare şi antrenorul Gheorghe Tadici au luat argintul la recent încheiatul Campionat Mondial. După cum a declarat pentru EVZ, Tadici e bucuros că a adus Zalăul în atenţia României şi a lumii. Sigur nu a lumii, dar a lumii handbalistice da. La fel, de Zalău sigur nu se ştie în capitala Oslo, dar într-o regiune din  Norvegia da. Şi sigur directorul de la Michelin habar nu are unde e Zalăul, dar angajatul lui, care se ocupă de România, ştie.

Bucureştenii ştiu acum că este vorba de Zalău, capitala Sălajului şi nu invers. Şi surpriză. Oraşul are acum şi apă şi ţuică. Zalăul nu străluceşte, dar măcar a apărut pe hartă.

Nota 2014: Am aflat mai tîrziu că aşa se face: mai întîi ţuica, apoi apa. Să stingi.

Scrie ceva