Categoriile

Comentarii mai noi

Arhiva

Sava? Sava bien mersi! (post plătit)

Update: Îmi zice lumea să marchez ăsta ca pamflet, fin’că mulți habar n-au ce-s ăia bloggeri pișcotari. Orișicum, și-a făcut treaba. Cel mai tare m-a distrat ăla care a tot insistat să corectez greșelile gramaticale, deși fetile îi ziceau să citească mai atent. Într-un final mi-a propus bani să nu mai scriu. Am acceptat, dar s-a dovedit neserios.

…..

Nu ştiu alţii cum sînt, dar eu,

cînd îmi amintesc de copilărie, î-mi vine în minte prăjitura mamei.

Mamei lui Victoraş, vecinul de la 4, evident :)). Făcea tanti Sava o prăjitură de cacao de mă pişca cerul gurii, parol, de dulce ce era! :)) Am poreclit-o tanti Sava Bien Mersi :)), de la orele de franceză citire, unde ne preda demoazela Bîlc, de care promit că o să vă povestesc de îndată ce ve-ţi fi cuminţi şi veţi mînca felul 1, adicătelea această postare.

Aflam la secundă că stimabila doamnă scotea prăjitura din cuptor, adică că ceva minunabil se întâmplase, dovada fiind că deja eram luaţi pe sus de miros ca în desenele animate cu Tom şi Jerry şi duşi până la uşă, care, fiind închisă, ne lovea direct în cap. Fără să vrea, evident! :))).

Aşa că vă închipuiţi ce încântat am fost de isprava celor de la Captain Cookie, care mi-au prezentat, ieri, în cadrul evenimentului Blogging 4 Food, exact, dar vă spun, tovarăşi, exact acelaşi gust ca prăjitura doamnei Sava Bien! Chiar şi cacaoa părea de-aia veche, de trebuie frecată cu abnegaţie zile în şir înainte să fie gata de gătit :)))))).

Salut regulamentar iniţiativa fainilor de la cofetăria Captain Cookie cu un salut în ton cu amintirile mele, adică:

“Chapeau, monsieur le Capitain!”

Scrie ceva