Categoriile

Comentarii mai noi

Arhiva

Interviu serios de rîs, cu Nicu Bendea

La 30 de ani, comicul Nicu Bendea trăieşte o imensă dramă. Cele două mari pasiuni ale lui, Matematica şi Comedia, nu mai pot convieţui. Doar una dintre ele va putea rămîne în inima şi în repertoriul lui. Cealaltă va primi consolarea unei transformări în hobby. Pe cine va alege?

Foto: Facebook Nicu Bendea

– Care-i planul tău de cucerire a lumii?
– De cucerit zic eu că am cucerit-o, cel puţin în zona Moci-Frata e teritoriul meu. Cît despre plan, în vremurile astea e cam greu de făcut, încerc să nu încurc planurile altora. Cum îmi ziceau organizatorii de evenimente, mă opreau pe stradă: „Nicule, am planuri cu tine”. „Păi nu ar fi bine să le ştiu şi eu, să nu-mi fac altele?”.

– Mai merg comedia cu matematica mînă în mînă?
– Nu, trebuie să aleg. Ori fac matematică serios, îmi găsesc un post de titular la un liceu şi atunci dau ore de stand-up în particular sau continuu cu stand-up-ul, care e un teren foarte nesigur. În America, un comic scoate un spectacol la un an, la jumătate de an, şi dup-aia merge cu el în toată lumea şi face milioane de euro. Aici nu e chiar aşa, dar ceva trebuie să fac.

– Şi te-ai gîndit ce?
– Nu mă mai speria, că destul primesc telefoane de la părinţi. Tata e şi el profesor de matematică, mama a lucrat la primărie, amîndoi îs oameni calculaţi. Nu pot să zic că io nu-s aşa, dar comedia implică să mai şi stai cu ochii în soare. Iar întrebarea tatei e, de cînd eram mic: „Ce ai de gînd?”. Întîrziam cinci minute de la fotbal: „Ce ai de gînd?”. Mă obsedează. Mă trezesc şi eu punîndu-mi aceeaşi întrebare, ca De Niro, în faţa oglindii…(rîde )… scrie acolo „n.r. oglinzii”.

– Ai făcut 30 de ani. Ce s-a schimbat în afară de prefix?
– Simt că-s bătrîn, că-s la capăt de drum. De exemplu, pe stradă tinerele mă priveau în diferite feluri, cu compasiune, cu drăgălăşenie. Acuma se uită la mine de parcă ar zice: „Aş vrea să-mi fii socru!”. M-am trezit că iau ziare gratuite de la Kaufland. Oricîte, văd io la ce le folosesc. Ca niciodată, îmi bag pulovărul în pantaloni. Am observat, cu vîrsta glisează pantalonii tot mai sus, cînd eşti bătrîn ajung sub braţ. Aşa… Ştiu două trei locuri unde se repară pantofi… şi de-astea.

– Cu stand-up-ul cum e? Te poţi îmbogăţi din asta?
– Cine trăieşte din asta munceşte mult, păstrează legătura cu cluburile, este tot pe drum. Cum sînt băieţii de la Bucureşti. Dar n-avem pretenţii exorbitante: între o friptură şi 1.000 de euro, depinde cît muncim.

– Şi din salariul de profesor?
– Salariul de profesor nu-i subiect de glumă. Şi noi am venit aici să „ne rîdem”, nu? Gîndeşte-te, au tăiat din el 25%. Tu poţi funcţiona fără o mînă şi-un genunchi?

– La ce altceva te mai pricepi?
– La nimic. Dacă se sparge un bec în casă, mă întreabă: „Nu ştii să-l repari?”, răspund: „Stai să fac o integrală şi vedem dacă se aprinde”. Într-un interviu, Paler se lăuda că era cel mai bun la coasă din satul lui. Eu nici asta n-am reuşit niciodată. La noi acasă, la coasă era ca la fotbal, nu eram singuri, aveam adversari. Veneau maramureşenii şi ne rupeau. Dar eram cel mai bun aducător de apă. Făceam un fel de catering la coasă.

– Apropo de locurile de baştină, cum te aperi cînd auzi că şoferii de Alba sînt cei mai proşti?
– Proşti e un cuvînt „pejorativ”, e prea mult. Eu am făcut şcoala de şoferi la Cluj, cît eram la facultate. Am intrat pe interzis la Hotel Astoria. Mi-a zis instructorul să fac dreapta, io am făcut dreapta prin stînga. Frînă, jos cu mine! „Pentru bani, nu mă joc cu sănătatea mea”, zice el. Chestionare făceam cu tata: era o întrebare de-aia cu figuri, cine are prioritate. Dar nu mă lăsa să văd figurile!. Ziceam: „Autobuzul”. „Nu, îl pici!”. La examen, în Alba, era un singur semafor, nici pe ăla nu l-am văzut, dar am luat permisul. Pe care trebuia să mi-l înnoiesc acuma recent. Mi-am pus post-it-uri peste tot, şi la budă, să nu uit cumva, că io nu mai dau o dată examenul! Ştiu două semne: ăla galben şi ăla cu STOP. Deci da, şoferii de Alba îs foarte buni…

– Dacă Alba are şoferii, Clujul ce are specific?
– Prea puţine: zece metri de pietonală, Cetăţuia şi biserica Sf. Mihail. Ar trebui inventat un mit, ceva, aici a trăit nepotul lui Dracula. Dar nici să-l promovăm prea tare, să fie plin de chinezi care să mănînce toată ziua mîncare tradiţională românească: shaorma cu gulaş. Nu, că e fain Clujul în toate anotimpurile, te ataşezi de el. Mulţi studenţi… Se intersectează băştinaşii cu cei care vin, asta poate îl face mereu interesant.

– Îţi place, te-ai stabilit aici…. Te gîndeşti să faci şi un copil?
– Mă gîndesc şi să fac un spectacol în engleză. Şi o culegere de probleme de matematică pentru nota 7. Un copil, doi copii, meciul are 90 de minute, viaţa e rotundă… toate la timpul lor. Oricum, copilul nu scapă nebătut. Ori că nu ştie bancuri, ori că nu ştie probleme de geometrie. Dar mi-i cam frică de cum o să iasă, la intersecţia asta, între stand-up şi matematică.

– Tu ai modele în stand-up?
– Modele am avut, chiar şi de la noi: Amza Pellea, Toma Caragiu. Trebuie să observi, să-i urmăreşti pe toţi, dar să nu intri sub aura lor, să devii un epigon.

– Unui copil ce vrea să se apuce de stand-up comedy ce-i spui?
– Să citească. Foarte multe cărţi. Să ştie gramatică, să nu facă dezacorduri, poate doar „Aceste cuvinte ne doare”, ăsta e de efect. Să fie băiat deştept. Umorul nu-l fac proştii. Adică îl fac, dar nu-s conştienţi de asta.

Nu înţeleg funcţionarii din România, tot vor să-ţi complice viaţa, că nu-i bună aia, că nu-i bună aia. Aşa fac şi io dacă vreau să-l las pe unu’ corigent, îi dau probleme de olimpiadă.

Mi-aş face o agenţie de pensionari. Le dai să-ţi plătească gazul, curentul, impozitele. Fac şi ei un ban, tu nu te mai stresezi.

LA 11 ani nu mă ştiam înşireta. Ăştia fac sex acuma. Fetiţa aia de 13 ani o născut pe stradă. Nici n-o ştiut ce se întîmplă, că nu făcuse încă anatomie la şcoală.

articol publicat în 2011 într-o revistă

Scrie ceva