Categoriile

Comentarii mai noi

Arhiva

„Coboară-te, pasăre, din pod!”, îndemn comunist la moarte

(un reportaj găsit printre textele mele mai vechi; se poate citi la fel de bine şi astăzi)

„Să veniţi la înmormîntare”, îi roagă femeia pe ultimii rămaşi lîngă groapa tatălui său, în timp ce criminaliştii măsurau locul în care Ioniţă Măhăleanu şi un alt bărbat, mai tînăr, au fost ucişi şi îngropaţi acum 60 de ani. De două zile, bătrîna stă pe un taburet şi priveşte cum „nişte oameni buni” caută rămăşiţele celor doi. Între timp, ea povesteşte, oricui o întreabă, istoria tragică a părinţilor săi. O ştie pe de rost, parcă citeşte dintr-o carte. Ştie şi pasajele care o fac invariabil să plîngă, dar nu trece peste ele. „Era un pîrîu de sînge aici. L-au omorît pentru că nu şi-a trădat patria”, suspină Terezia Birta, fiica lui Măhălean, partizan al Regelui Mihai, într-o vreme în care această titulatură îţi aducea moartea.

Terezia Birta (84 de ani), fiica lui Măhălean, priveşte cum sînt deshumate rămăşiţele tatălui ei

 

 

Garda regelui sau a Papei?

”Garda albă”, din care făceau parte Măhălean şi Ioan Moldovan, cei doi săteni deshumaţi sub privirile bătrînei, avea, potrivit istoricilor, un scop patriotic: readucerea regelui în fruntea ţării şi lupta împotriva comunismului. În zona clujeană Ţaga, unde organizaţia avea 200 de membri, lucrurile erau însă mai confuze. „Partizani, domnule. Am jurat pe Evanghelie şi pe cruce! Nu ştiu io cine m-o convins. Erau preoţi acolo, s-o adunat. Şi o zis să rămînem greco-catolici, să nu trecem la ăialalţi. Sigur, ne întîlneam, vorbeam… şi ziceam da’ de vin americanii ”, povesteşte Ioan Cătinean, unul dintre ultimii „partizani” ai regelui, recrutat în 1949, cînd avea 19 ani. „El o scris pe moară Jos comuniştii!, da’ nu mai ştie”, aminteşte Terezia Birta.

Hăituiţi în satul lor

În acelaşi an, alţi trei anticomunişti, Măhălean (57 de ani), Moldovan (22) şi Dumitru Ţăgurean erau urmăriţi de Securitate prin satul Sîntejude-Vale, aproape de comuna Ţaga. „Stăteau pe la rude, pe la prieteni, cîte o zi şi o noapte, dup-aia se mutau. Îi căutau peste tot, întrebau pe toată lumea. N-o reuşit să fugă mai departe de sat. Tata o scris odată unui prieten să aibă grijă de noi, că el o plecat, şi o pus pe cineva să trimită scrisoarea din Timişoara. Securiştii o crezut că o trecut la sîrbi şi o perioadă o stat liniştit. Da’ nu mult”, povesteşte fiica lui Măhălean.

Cherchez la femme. Şi bateţi-o bine

În noaptea dintre 5 şi 6 octombrie 1949, cei trei s-au adăpostit în gospodăria unui alt camarad, Simion Mureşan. Cătinean, supravieţuitorul Gărzii, îşi aminteşte că s-au „adunat mai mulţi şi am vorbit aşa ni cum vorbesc cu dumneavoastră”. Plînge. A doua zi a urmărit, „de la 100 de metri”, cum prietenii lui au fost prinşi. O femeie i-a trădat. A fost bătută de securişti şi n-a mai rezistat. Le-a spus că se ascund la Mureşan.

Găsiţi cu ajutorul sătenilor

Simion Mureşan, unul dintre partizanii mai de seamă din sat, era „gazdă şi sprijinitor pentru urmăriţi”, potrivit arhelogului dr. Gheorghe Petrov, voluntar la Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului din România (CICCR). Mureşan a fost şi el ucis de comunişti şi deshumat anul trecut de o echipă CICC condusă de istoricul Marius Oprea. El a dirijat şi căutărea rămăşiţelor lui Măhălean şi Moldovan, găsite în urmă cu cîteva zile. Iniţial, groapa în care au fost aruncaţi cei doi a fost marcată cu o cruce care a dispărut la scurt timp, potrivit fiicei lui Măhălean, dar şi cu o piatră de carieră, scufundată însă în pămînt. Astfel, cercetătorii de la CICCR au depistat locul, în pădurea Ucişori din Sîntejude-Vale, în urma mărturiilor unor săteni. „Cei doi au fost îngropaţi de rude ale lui Moldovan. Aşa am aflat locul, dar şi poziţiile celor doi în groapă. Cel mai bătrîn, Măhălean, era în partea opusă satului, iar cel tînăr înspre sat”, a precizat dr. Petrov.

Struguri la ultima cină

Marius Oprea a descoperit, alături de echipa lui, sîmburi de struguri în partea abdominală a celor doi. „Eu aşa văd întîmplarea: era toamnă, octombrie, deci vremea în care se coc strugurii. Simion Mureşan a fost seara la vie şi le-a adus şi celor doi pe care îi ascundea. Măhălean, bătrînul, nu a mîncat prea mulţi, însă la Moldovan se vede că a mîncat aproape un kilogram. Se poate ca strugurii să fi fost ultima lor cină”, spune Oprea, în timp ce separă sîmburii de humă.

Unul a fost mai norocos: a primit un glonţ în cap

Scheletele celor doi sînt curăţate meticulos de Paul Scrobotă, arheolog specialist, un alt membru important al echipei CICCR. Treptat, se vede poziţia exactă în care au fost îngropaţi. Moldovan, „creştineşte”, întins şi cu mîinile împreunate la piept, iar Măhălean cu o mînă pe faţa celui tînăr şi un picior îndoit. Primul a murit pe loc, fiind împuşcat în cap, dovadă fiind urma găsită în craniu. Măhălean a suferit mai mult. Împuşcat în picioare şi abdomen, lăsat să sîngereze, s-a chinuit şi a urlat toată noaptea. „Bunica a trimis carul după el, a doua zi dimineaţa, să-l ducă să-l înmormînteze cum trebuie. N-o lăsat-o. N-o lăsat-o nici să poarte doliu”, povesteşte Călina Maier, nepoata lui Măhălean, venită şi ea de la Cluj să asiste la deshumare, alături de mama ei.

În imagine se observă gaura din craniul lui Moldovan. Mîna de pe faţă este a celuilalt om ucis

Nepoata a fost membră de partid

„Mama mi-o povestit de multe ori de bunicu’ şi cum o fost omorît. Dar eu, cînd am ajuns la şcoală, am învăţat altceva de comunişti şi nu eram de-acord cu ea. Îi ziceam: da’ de ce o trebuit bunicu’ să fie împotriva comuniştilor?” , îşi aminteşte nepoata. Chiar dacă familia ei a suferit de pe urma regimului, Călina a fost membră de partid. „Eram dirigintă la oficiul din Gilău. Dacă nu mă înscriam în partid, nu mai aveam funcţia. Dar cum a venit Revoluţia, primul lucru am ars carnetul”, îşi justifică ea legăturile cu aparatul comunist.

Cine a scăpat de moarte a primit picioare în stomac

Mama ei însă n-a putut să se înscrie în partid: „M-o rugat de nu ştiu cîte ori, apoi m-o bătut. Era un securist, Iuliuţ îi zicea. M-o ţinut la Căianu Mic la secţie şi mi-o dat cu pumnii şi cu picioarele în stomac. Să mă fac informator, că-mi dă post mare. Am refuzat, le-am zis că nu pot, după ce-o păţit bărbatul meu”. Şi Ioan Cătinean a avut de suferit după ce camarazii lui au fost omorîţi. “Ioi, m-o bătut tare. Mi-o spart şi capul, da’ io m-am bucurat că mi l-o spart, că o curs sînge şi m-am mîzgălit peste tot pe faţă. Şi atunci m-o lăsat şi o zis «du-l să se spele». Ziceau că eram duşmani a orînduirii socialiste şi de-aia m-o bătut. M-o ameninţat odată că «îţi tai puiul de viperă», da’ am scăpat numa’ cu o bătaie”, zîmbeşte înfierat Cătinean.
Ucigaşii, neidentificaţi

Dar cine erau oamenii care omorau şi băteau în numele bunei orînduiri socialiste? Pe Măhălean l-a omorît un pădurar, Petru Pop, zic unii. “El şi cu alţii o înconjurat atunci şura. Cînd l-o dat jos pe Ioniţă o sărit toţi să vadă cum arată un partizan. Da’ nu ştiu dacă el l-o şi împuşcat”, povesteşte Cătinean. “Nu, altu’ l-o omorît, Brehar îi zicea. După ce o tras în el, s-o dus la Gherla la o cîrciumă. Era închisă, da’ o bătut în uşă, l-o sculat pe cîrciumar, o bătut cu pumnu-n masă şi o zis: «Dă-mi să beau că l-am omorît pe Măhălean». Aşa o zis, dă-mi să beau că l-am omorît pe Măhălean”, repetă Terezia Birta, „să înţeleagă toată lumea” cine era călăul tatălui ei.

I-am iertat, pentru că i-o pedepsit Dumnezeu. Pe copiii lor n-o să mă răzbun, pentru ei n-au nici o vină. Dar vreau despăgubiri de la statul român, pentru că el e de vină.”  Terezia Birta, fiica partizanului Ioniţă Măhălean

Măhălean trăieşte şi are 118 ani…

Ioniţă Măhălean, născut în 1892, a luptat în ambele războaie mondiale, ca voluntar pentru armata română. În primul, a fost capturat şi ţinut prizonier în Siberia, timp de trei ani. Apoi, în vremea scurtei domnii a Regelui Mihai, Măhălean a fost primar în Sîntejude-Vale. „De-aia l-o iubit aşa mult pe rege. O luptat pentru el şi pentru ţară. Şi cînd o venit comuniştii o vrut să-i dea post mare, să fie cu ei. Dar el n-o vrut. O murit să ne fie nouă bine”, strigă Terezia să audă parcă şi tatăl său, de dincolo de mormînt. Măhălean este însă viu, şi nu în memoria familiei sale, ci chiar în acte. „Am căutat anul trecut certificatul de deces, dar nu era nicăieri, peste tot figurează că-i viu. Am făcut apoi adresă la ministerul apărării să ne ajute, dar ei ne-au redirecţionat la domnii de la crimele comunismului (CICCR-n.red.) şi ei ne-o ajutat. Îs oameni buni”, spune nepoata, Călina Maier.

…deşi a fost ucis cu cruzime de comunişti

6 octombrie 1949. Cu o zi înainte să fie chinuiţi, împuşcaţi şi îngropaţi în pădure, cu cîteva ore după o „masă copioasă” cu struguri, Măhălean, Moldovan şi Ţăgurean se urcă în podul şurii unui alt partizan, îndată ce au aflat că au fost trădaţi de o femeie din sat şi Securitatea vine după ei. Ţăgurean a reuşit să fugă, dar a fost prins mai tîrziu şi aruncat în închisoare. Moldovan, tînărul, s-a ascuns bine în fîn şi de-abia l-au dat jos „cu ultima furcă”, din mărturiile celor prezenţi. Primul a ieşit Măhălean, „că era mai bătrîn”, după ce securiştii care au înconjurat şura i-au strigat să se dea jos.„Coboară-te pasăre din pod” a fost îndemnul securiştilor. Ironie şi amuzament. Pentru ei, era o distracţie.

fotografiiAndreea Câmpeanu

Scrie ceva