Categoriile

Comentarii mai noi

Arhiva

Cine a fost Mihai Eminescu (II)

Clic pentru prima parte, unde am relatat foarte exact copilăria şi tinereţea lui Mihai “Nică” Eminescu, pe care l-am lăsat în sătucul norvegian Oslo, alături de iubita sa, Veronica Micle Tatoiu.

Dar să vedem ce s-a mai întîmplat:

Liniştea s-a aşternut ca o pătură moale peste patul din lemn adus special din Pădurea Norvegiană, în care Mihai şi Vera îşi consumau amorul. Asta pînă cînd, ajuns într-o zi de la vînătoarea de elani, o găsi între aşternuturi, lîngă gâscarul satului. „Blestemat să fii, Nils Holgersson!”, a tunat Eminescu, trîntind poarta şi urcîndu-se în sania trasă de cîini, care-l duse înspre sud, pînă la capătul zăpezii.

Cu inima zdrobită, Eminescu s-a întovărăşit cu doi francezi, pe nume Asterix şi Obelix. Împreună beau pînă-şi pierdeau minţile, de aveau

Mihai Eminescu

impresia că deţin puteri supraomeneşti. „Am căzut pradă licorii pe care prietenii mei o numeau magică. Îmi dădea o stare de bine nemaipomenită. Nu mă mai puteam opri. Nu îmi dădeam seama însă că-mi neglijam înfăţişarea şi că mîncam foarte nesănătos”, scrie Eminescu în jurnalul către fiul său, Teodosie.

Partea a treia

PS: O să fie foarte amuzant cînd copiii o să meargă cu textele astea la şcoală, pe post de referat. Ia hai să dau şi “referat” în taguri, să fim siguri.

3 comentarii la Cine a fost Mihai Eminescu (II)

Scrie ceva