Categoriile

Comentarii mai noi

Arhiva

Naraţiune. Vis cu apă

Fiţi atenţi, că ăsta-i inception şi titanic, fără DiCaprio, da’ cu mine.

Expoziţiunea. Fiind băiet, nu prea cutreieram nimic. Trăiam prin jurul blocului şi pe la bunici, ca toţi ăştia de vîrsta mea, sub papucul părinţilor, nu aventurieri ca Nică, Mişu Eminescu sau Tom Sawyer.

Dar jocul greşeala aşteaptă, aşa că, într-o dimineaţă din a treişpea mea primăvară, m-am trezit cu dureri de fund într-o biserică din Norvegia. Staţi, creiere-ntinate, că există o explicaţie! Eram într-un cantonament cu echipa de fotbal, iar camarazii îmi „dăduseră botezul”, adică nu ştiu cite plezneli cu crampoanele la curu’ gol. Iar biserica era acolo, fiindcă noi eram în ea, cazaţi adică, pentru că funcţiona ca şi-un fel de internat.

Visul, prima sădire.
Mark Twain, Aventurile lui Huckleberry Finn. 

A doua sădire. Au fost şi nişte meciuri de fotbal (eu am participat doar la unul amical), dar noi, copiii, abia aşteptam să vizităm ţara despre care nici în poveşti n-auzisem, Norvegia neapărînd prea mult nici în desene animate. Am văzut fiorduri, am văzut şosele fără gropi, am văzut o pădure zoologică, am văzut marea.

Într-o zi ne suim noi într-o barcă şi pornim pe apă. Mai devreme, căpitanul, un bătrîn pe care vi-l imaginaţi singuri, făcuse schimb de amabilităţi cu patronul clubului: „This is şnaps from Zalău. Very good.” Very good de cîteva ori, pînă cînd norvegianul se clătina mai tare ca barca.

Noi, ăştia micii, eram convinşi că bătrînul şi marea urmau să devină unul şi acelaşi lucru, dar el, roşu aburind, rîdea cu toată gura şi ne lăsa pe noi să stăm, pe rînd, la cîrmă. Eu mi-am luat treaba foarte în serios şi, atunci, eram sigur că manevrele mele ne salvează  de la iminentul înec. A intrat apă în barcă, dar am scăpat la mal. N-am murit şi mi-a plăcut marea.

 A treia sădire. Anul trecut, patru băieţi au călătorit 460 de kilometri pe o plută, prin România. Îmi pare tare bine că ne-am împrietenit şi că i-am însoţit, de pe margine, o bucată de drum. I-am admirat, i-am şi compătimit, iar la final, cînd îi aşteptau 50 de gagici, fanfara şi dom’ primar, i-am invidiat. Dar n-am murit şi mi-a plăcut Mureşul.

 Visul, sădirea a patra şi finală, s-a întîmplat La Şuete, exact aşa cum îi spune unui restaurant din Grigorescu. Scripcaru mă aştepta acolo şi dintre nenumăratele poveşti pe care mi-a fost dat să le aud din gura lui (una, cu o ursoaică, e foarte tare, l-am rugat deja s-o scrie aici), mi-am oprit atenţia la una: cică Scripi şi-a propus, împreună cu un prieten, să navigheze pe toată lungimea Dunării, de prin Pădurea Neagră, Germania, pîn’ la noi, la Constanţa sau Tulcea. Pe drum, vizitezi aşa: Nurnberg, Bratislava, Viena, Budapesta, Belgrad şi altele. Te dai jos, le abuzezi şi dup-aia le faci cu mîna de pe barcă. N-am crezut, dar mi-a plăcut ideea, care, pînă am ajuns acasă, era un fel de vis.

Punctul culminant. E acum. Mi-am amintit să caut pe net dacă aşa ceva e posibil (nu mai auzisem de-un asemenea plan) şi cît ar costa toată afacerea. Staţi un pic să dau pe google şi revin….

Deznodămîntul. Mda, e peste 2500 de euro, plus că mai întîi tre’ să ajung în Germania. Mai aştept, poate îmi trece. Nu cred că-mi trece :D.

sursa foto 1

Scrie ceva