Categoriile

Arhiva

Îmi place să povestesc, Sarcasm bronșic

Următorul client

În fața mea, la Kaufland, un domn și-o doamnă descărcău, pe bandă, cumpărăturile de Crăciun. Atît de tare umpluseră coșul, că puteau să stea liniștiți vreo 3-4 luni sau puteau să-și deschidă un ABC.

Bip. bip. bip. bip. bip. bip. bip. bip. bip. bip. bip. bip. bip. bip.

Mai multe bip-uri decît la o emisiune in memoriam Vadim. Mi-am săltat imediat privirea pe casa de marcat. Suma totală trecuse de șase sute de lei. 620, 627, 633, 667 și încă mai rulau chestii.

În momentul ăla, omul se întinde după o plăcuță cu “următorul client”, dar îl opresc: “Nu mai puneți aia, treceți-le și pe-a’ mele la dvs., ce mai contează 20 de lei la cît ați cheltuit”.

Îmi place să povestesc

Conversaţie la capitală

– Ce-ați pățit la picior?
– Mi-am rupt meniscul.
– Ah, și eu l-am avut rupt.

Orice, da’ orice i-aș fi zis, a pățit-o și el sau vreo rudă. Dacă aș fi intrat în taxi cu o secure împlîntată în cap, povestea ar fi fost identică.

– Ah, și nașul meu a avut tot așa. A vrut să se opereze. I-am zis că dă-i dracu’ de doctori, că imediat vor să te
taie, că atunci e mai mare șpaga. Gipsarul, ăla e șmecher, îți gipsează tot și cade singur toporul în 5-6 luni, nu mai faci operație. Dai două-trei milioane și scapi, nu 15-20 cît e la doctor. Citește restul articolului

Îmi place să povestesc

În tren, cu lumea

“La Teiuș se poate fuma”, încearcă să ne îmbuneze naşul, văzîndu-ne demoralizaţi de anunţul că trenul are deja o întîrziere 40 de minute, deşi plecase doar de o oră din Cluj.

În compartimentul-vagon, toată lumea e pe laptopuri, tablete şi smartfoane. Nu toată lumea deţine, în schimb, o pereche de căşti sau măcar o rotiţă de volum. Undeva, mai în faţă, cîntă manelele. Ceva frumos, 2016, Adrian Minune featuring o voce de fată: “Te iubesc ca un nebun! Bun, bun, bun, bun! Bun, bun, bun, bun!”.

În capătul opus, lîngă uşă, cineva ascultă, foarte tare, slujba de Sfîntă Mărie înregistrată, probabil în speranţa că bunul Dumnezeu şi Măicuţa Domnului îi vor da înapoi auzul.trenulet

Citește restul articolului

Îmi place să povestesc, Mici războaie, Sarcasm bronșic

Cine-a zis că micul dejun se mănîncă dimineața?

Pentru mine e prima masă a zilei, că e 9, că e amiaz’, că e 4 după-masa. Cînd te trezești, iei micul dejun.

Cine-a zis? Două restaurante din Cluj, azi, la 12:30. Am încercat să le păcălesc pe chelneriţe, le-am zis “bună dimineaaaața, o omletă, vă rog”, ele nu, că “bună ziua”, că micul dejun e doar pînă la 11:30 şi degeaba îl întreabă pe bucătar, că o să le răspundă că “există destule specialităţi în meniu”.

Bine, bă, aveţi reguli şi vă ţineţi de ele, foarte frumos. Dar primul restaurant era gol. Nicio masă ocupată! Şi ieri dimineaţă (cînd mi-au taxat lămîia din apa minerală cu 50 de bani) era la fel: pustiu. Probabil la ora aia se serveşte, în mod obişnuit, nimicul-dejun ‪#‎badumtsss.
Citește restul articolului

Sarcasm bronșic

Româneşti

– Nu vă descălțați, oricum e mizerie.
– Ah, atunci mergem undeva unde nu-i mizerie.

– Bună ziua, am dori să servim masa.
– Sigur, aici aveți șorțuri și carnețele, dvs. preluați grupul mare de la geam, iar doamna poate servi pe terasă.

Sînt un om mare

Cel mai bun doctor din Cluj

Dacă aş avea cîte un bănuț pentru fiecare dată cînd am auzit expresia “Ăsta-i cel mai bun doctor din Cluj!”, aș putea să mă operez la Viena.

Sarcasm bronșic, Sînt un om mare

Boală

Știți gestul ăla, care cică-i o boală, cînd ai impresia că-ți vibrează telefonul în buzunar și pui mîna să verifici și nimic? No, cred că la mine boala e puțin mai avansată. Tocmai mi-am pipăit buzunarul să verific dacă sună sau mi se pare, ca să aflu că nici n-aveam telefonul la mine! Și nici buzunarul. Practic, eram gol, sub duș.

Sarcasm bronșic, Sînt un om mare

DJ de nuntă, la Untold

Am auzit că organizatorii ‪#‎Untold au vrut să facă anul ăsta şi o scenă cu DJ de nuntă, dar pe lîngă că erau mai scumpi decît Buuren şi Tiesto, toţi s-au enervat la telefon:

“Acum mă sunaţi? Păi rezervările se fac cu 1 an jumate înainte, atîta nu ştiţi? Mai am liberă o zi de marţi, pe 26 decembrie, dacă vreţi”.

Citește restul articolului

Îmi place să povestesc, Sînt un om mare

PMS la Electric Castle

Farmec, nefarmec, brand, nebrand, era cu mult mai mişto la Electric Castle dacă nu ploua în halul ăla. “Dă-te, bă, Emile, serios? Şi campionatul european era cu mult mai mişto dacă România ajungea în finală”. Așa-i, am început cu un loc comun, dar chiar sînt unii care insistă că, fără ploaie, Electricul “n-ar fi la fel”.

Sigur că n-ar fi la fel. De exemplu, în nopțile de vineri şi sîmbătă ai putea face şi altceva decît să cauţi întruna adăpost sub stinghii de 1 metru sau sub umbreluţele de cocktail din zona food. Ai putea să vezi un concert la main stage fără să te bată ploaia în cap, nemilos și neîncetat, să iei și niște scatoalce de vînt, de ajungi să-l implori pe Ăl de sus “Stai, domnu’ Piedone, nu mai da”. Ai mai putea să stai pe iarbă (sau pe ce-ţi place ţie), sprijinit de castel, ori să te lungești sub copaci, pe paturile alea uriaşe din europaleţi şi să-ncerci să nimereşti luna ascunsă printre frunze şi perdele de fum.

Dar nu poţi, că tu trebuie să umbli kilometri prin ploaie şi glod, cu prietenii după tine. Păi vineri noaptea mă simţeam ca Noe în ziua potopului: “E toată lumea? Unde-i bizonu? Era cu voi! Unde-s melcii? Unde-s lupii, bă? Iar am pierdut unicornul. Dă-l încolo, că ne găseşte el”. Citește restul articolului

Diverse

Electric Castle 2016 – cinci momente faine de la festival (VIDEO)

de Cosmin Lucaci

SIGUR ROS – LIVE la Electric Castle!

Genul de reprezentaţie care te va marca mult timp. Probabil cea mai profundă poveste “post-rock” spusă în ultimii ani pe o scenă din România. Cu un limbaj unic şi o voce de contratenor, liderul trupei, Jonsi Birgisson a purtat publicul Electric Castle într-o altă dimensiune. Scena în care Jonsi cântă aproape de epuizare finalul unei piese, sfârsind cu toate corzile arcuşlui de violoncel rupte de chitară (o tehnică întâlnită şi la Jimmy Page sau Roger Waters), arată încă o dată energia băieţilor din ţara vulcanilor. Un mare like pentru tobarul Orri Páll Dýrason!

Citește restul articolului

Îmi place să povestesc

Întîmplări şi închipuiri de la Electric Castle. Astea-s poveţe pentru anul viitor

Dacă ţi se oferă iarbă, trebuie să ştii două lucruri: 1. nu-i voie. 2. e foarte posibil ca materialul să fi fost la cineva în chiloţi, la cît de aspru e controlul de la intrare în cea mai mare parte a timpului.

Dacă i-auzi numele în jurul tău, nu te entuziasma prea tare, Delia nu cîntă anul ăsta. Sînt doar moldovenii care întreabă pe toată lumea: “Tu n-ai de-lia? Unde găsesc şi io de-lia?”
Citește restul articolului

Îmi place să povestesc, Sînt un copil

De pe stradă

* Două fetişcane la 12-13 ani se reped să iasă dintr-o curte, dar văzîndu-mă plantat în mijlocul străzii lăturalnice, verificîndu-mi telefonul, scot un strigăt de spaimă şi o iau la fugă pe lîngă gard. “Iooooi, tu, ce m-am speriat! Ioooooi, ni tu cum îmi bate inima! Iooooooooooi, tu, şi mi-am uitat şi ţîgările acasă!”

Citește restul articolului

Sînt un om mare

Cînd moare România

La un colț aglomerat de piață, dialog între un pensionar și o vînzătoare de stradă:

– Domnu’, vrei cireșe?
– Nu, că știu de unde le ai. Vă cunosc io pă voi.
– De unde le am?
– Le-ai furat!
– Ptiuuuu, am 130 de kile, dacă mă urc după ele, să rupe cu mine pomu’!
– Lasă! Le-ai luat de la alții care le-o furat.
– No vezi că știi?
– Știu, bineînțeles că știu.
– Dacă știi, taci din gură!

Replica de final e superbă și ni se potrivește, ca popor, în atîtea feluri, că ar trebui scrisă pe cruce cînd moare România.

Sarcasm bronșic, Sînt un copil

Uneori cînt atît de prost în mașină

că mă surprind că tot eu dau casetofonul mai tare, inconștient, ca să mă acopăr. Și atunci încep să urlu melodia. Da? Așa fac? Las’ că-mi arăt eu! Poftim, am rotit volumul la maximum. Pot zbiera mai tare de atît? Hai să mă aud!

Și iată-mă prins într-o groaznică hărmălaie, o luptă asurzitoare între inimă și rațiune, întreruptă brusc de o voce plîngăcioasă: Citește restul articolului

Sarcasm bronșic, Sînt un om mare

Sămânţa rea

Ne-am amintit aseară cum, băieţi fiind, Zalău cutreieram cu sămînţă de floarea soarelui în toate buzunarele. Şi dacă cineva ne cerea “puţină”, scoteam un pumn, da’ lăsam să picure doar cîteva boabe. “Ai zis puţină!”, “Hai, bă, mai pune, nu fi aşa!”. “Aşa” însemna “zgîrcit” sau “căcănar”, pe vremea cînd n-aveam vocabularul ăsta bogat şi frumos. Dar unde să mai ţii un vocabular, dacă toate buzunarele ţi-s pline?

Şi v-am mai povestit asta, dar cînd Horea a făcut apendicită, nu am mai mîncat sămînţă două luni. Şi fără, ce naiba să faci la cinema, în Zalău? Vedeam imaginile, auzeam sunetul, dar lipsea a treia dimensiune, 3D-ul. Atunci aş fi vrut să inventez popcornul, dar nu eram chiar atît de deştept şi orişicum, prea preocupat să inventez scuze ca să mă mai lase afară.

Foto: magazinsalajean.ro

Foto: magazinsalajean.ro

Citește restul articolului