|
|
Îmi place să povestesc Am băut o bere cu ridichi pişcătoare și sămînță de dovleac lingă, dup-aia am gasit o banană prea coaptă și niște căpșuni ținute în căldură, le-am tosănit cu lingura că erau moi și am turnat peste o juma’ de cană de ness cu lapte rămas de azi dimineață. Acum mă pregătesc să spintec o conservă de ton, lămîia și piperul fiind deja gata de atac. Voi încheia cu un pahar cu apă de la robinet, dar nu imediat după, ca să nu-mi distrug sucul gastric. Ziua mea e luna viitoare și îmi doresc un blendăr.
PS: post dedicat lui Hobana
sursă desen
Îmi place să povestesc, Sînt un copil Fabrica funcţiona chiar în clădirea vecină, aşa că aveam pîine caldă în fiecare zi. Mă suiam în maşina verde cu volan şi cu pedale (nu mai ţin minte dacă avea frîne…) şi mă întorceam cu una mare pe capotă, în aplauzele familiei. Îmi rupeam un colţ şi mă întorceam la război. Era o luptă adevărată, care putea dura ore întregi. Lăsam pîinea pe pămînt (nu înainte să suflu bine locul) şi îmi retrageam grijuliu trupele, pentru că eram atacaţi (pentru a cîta oară?) de oamenii care…nu ştiam exact ce voiau, pînă mai tîrziu, cînd am citit cartea verde.
Bătălia a ţinut ani buni şi din păcate nimeni n-a supravieţuit. Aşa am crezut pînă recent, cînd mama l-a găsit îngropat în grădină, departe de cîmpul de luptă. Pesemne că a reuşit să fugă acum 25 de ani şi de-atunci se ascunde. Acum e teafăr, la mine acasă. Citește restul articolului
Diverse, Mănînc fotbal, Mici războaie, Sarcasm bronșic Să-mi spuneţi dacă trebuie să vă traduc: 
Cum au sărit toţi specialiştii noştri că decît galben trebuia să ia Cadu! Că nu e instigare! Serios? Vă las să mestecaţi articolul de mai sus şi, dacă nu e destul, vin imediat cu argumente care să arate că gestul lui Cadu, în contextul rivalităţii şi ultimelor evenimente, e mai grav decît cel al lui Adebayor.
UPDATE: Am vrut să fac frumos, cu liniuţă, cu linkuri, dar n-are nici un rost, oricum lumea uită de preţul biletelor din tur, de difuzoare, de glumiţele zeflemitoare ale lui Paszkany şi Cadu sau de declaraţia cretină a unui antrenor la care banii i-au luat minţile. Plus rivalitatea, plus faptul că “U” n-a mai bătut-o pe CFR de cînd a preluat Arpi clubul. Sigur, Universitatea nu se hrăneşte cu rezultate, dar o victorie cu CFR ar fi un motiv de mare bucurie, iar, implicit, un rezultat negativ va fi întotdeauna frustrant. Deci în contextul ăsta de înaltă tensiune, Cadu n-a instigat, nici vorbă! (asta e o ironie, în caz că aţi citit pe diagonală)
Mai vedeţi o dată sublinierile de sus şi cine înţelege bine, cine nu – la revedere!
Diverse  foto by Rares Nimeni nu știe că eu am fost cel care i-a pus Andreei prima dată un aparat foto în mînă. Nimeni nu știe, pentru că nu e adevărat. Dar am susținut-o cum am putut mai bine, mai ales “încurajînd-o” că o să-și piardă laptopul, banii, aparatul foto și degetul mic de la picior dacă tot se plimbă singură prin Africa. Datorită mie, a fost vigilentă și s-a întors acasă întreagă. Am găsit-o aseară pe messenger și am întrebat-o cîteva lucruri de bun simț:
- Bună, Andreea.
- Ce??
- Te-ai întors de curînd din Madagascar?
- ???
(se miră pentru că ea știe că eu știu că s-a întors alaltăieri și am vorbit deja de 10 ori de-atunci; nu s-a prins că îmi intru în rolul de intervievator)
- Mai ai ceva poziții în aparat? Citește restul articolului
Deși detest să mă autocitez, Îmi place să povestesc Ştii momentul ăla în care cineva îţi pune o jumătate de întrebare şi nu ştii ce să răspunzi, că n-ai idee ce urmează şi poate te păcăleşti?
De exemplu aia cu „Ce faci weekendul ăsta?”. Te gîndeşti: „Hmmm…Oare mă cheamă să-l ajut cu mobila sau mă cheamă la un chef? Ce naiba să răspund?”.
Iată conversaţia dintre o vecină şi femeia de servici de pe scară, care salută întotdeauna cu „Doamne-ajută”. Citește restul articolului
Îmi place să povestesc, Sînt un copil L-am văzut cu coada ochiului. Era întins pe spate, dincolo de gardul de metal ce înconjoară iarba şi bălăriile din faţa blocului. Respira ca după o zvîrcoleală obositoare şi ineficientă. Nu scotea nici un sunet. Citește restul articolului
Mănînc fotbal  click pentru mărire Mai departe n-am avut curaj să merg. Cel mai greu o să fie prin ziua 10 cînd ea se decide să plece şi n-are cine să-ţi amintească să mănînci şi să bei apă.
capturi de pe livescore, uefa.com şi campionate.ro
Diverse  După cum aţi văzut deja în reclama dinaintea articolului, în seara aceasta Cristian Gog va trece de semifinala Românii au Talent pentru că-l voi vota eu şi voi, miile de cititori ai acestui blog. Mai jos aveţi un fragment dintr-un interviu pe care m-a hipnotizat să i-l iau cînd eram la ziar, aşa, ca să-l cunoaşteţi şi voi, cei care intraţi pe acest blog doar pentru textele culturale.
Eu: Te-ai născut cu talentul ăsta?
Gog: Nu, e exersat, ca şi în alte domenii. De iluzionism sînt pasionat de mic, de cînd am pus mîna pe un pachet de cărţi şi mi-a arătat taică-miu nişte trucuri. Stăteam cîte cinci sau şapte ore pe zi cu cărţile în mînă, exersam. Mentalismul l-am descoperit acum şapte ani. Aici e mai greu, nu să poţi să stai acasă în faţa oglinzii, să repeţi. Dar este exerciţiul pe stradă, cu tot felul de persoane, cunoscute sau nu. La care încerci să le citeşti gîndurile.
Iară eu: Cum adică citeşti gîndurile?
Iară Gog: Am două metode: fie o fac pe bune, şi de obicei îmi reuşeşte, fie te influenţez să te gîndeşti la ceea ce vreau eu, ca mai apoi să pot spune că ţi-am citit gîndurile. Relativ e simplu. Te fac să te gîndeşti la un anumit număr, la o anumită culoare, chestii mici, care apoi le pun cap la cap într-un act artistic de 3-5-10 minute, cu un rezultat frumos.
Interviul complet, AICI.
Numărul lui Gog de la concurs, AICI.
 Google ştie! PS: Asta e semifinala 3. După zicerea “din bucata mea de pîine, am hrănit un om şi-un cîine”, următoarele mele voturi (1 vot = 1 euro), pentru semifinalele 4 şi 5 vor merge către Cipri Cordoş (omul care mi-a îmblînzit fiara de beagle) alături de câinele Slow, respectiv pentru Iulia şi căţeluşa Bailey, viitoarea iubită a fiarei mai sus amintite  .
Îmi place să povestesc, Mănînc fotbal, Sînt un om mare Mi-a spus zîmbind că o să scrie şi despre mine într-o carte – ziaristul Emil Moldovan care sună tot timpul să vină să vorbească despre “U” şi apoi amînă întîlnirile. Mă aştepta bucuros de fiecare dată, de fapt primea cu drag pe oricine voia să ştie mai multe despre echipa sufletului său. Am fost de cîteva ori în apartamentul din apropierea stadionului, unde mă întîmpina doamna Olga şi căţelul simpatic, pentru că profesorul demult nu se mai putea ridica singur din pat. Stăteam o vreme bună ascultîndu-l. Îmi dădea o poză în mînă şi apoi mi-o “explica” în fraze lungi şi amintiri frumoase.
Acolo am aflat că plăcerea de a-i învăţa pe alţii să iubească echipa şi de a-i impulsiona pe ziarişti să scrie despre ideea “U” este una dintre armele cu care Gheorghe Bodea a apărat simbolul şi nu l-a lăsat să moară.
A murit însă omul, nu fără să rămînă în urma lui mii de poveşti cu care Universitatea Cluj trăieşte în continuare şi prin care va mai cîştiga inimile altor şi altor suporteri. Dar dintre ei, puţini vor fi la fel de dedicaţi lui “U” ca Gheorghe Bodea.
 După înmormîntarea lui Mircea Luca, am fost onorat să iau parte, acasă la Gheorghe Bodea (stînga), la o sesiune de amintiri despre “U”, alături de Dorin Barbu, Remus Câmpeanu, Mircea Neşu (apar în foto- de la stînga la dreapta), Miki Sabo şi Paul Grăjdeanu.
Diverse Acesta e noul meu cover la pagina de facebook a blogului. Clicul pe poză duce la facebook.com/emilzice şi like-ul de-acolo duce la bogdaproste.
Sînt un copil În Kaufland. Pusă bine la rece .
Şi copiii de azi o să-şi amintească cu drag de Polar. Vodca Polar.
PS: EXCLUSIV, VEZI pe shopstory.ro dacă mi-a plăcut
Mănînc fotbal Îi spun, pe un ton grav, că meciul Borussia Dortmund – Bayern Munchen e deosebit de important, e ultima şansă a echipei mele favorite, Bayern, să încerce să cîştige campionatul. “Aaaa, Dortmund? Păi eu ţin cu Dortmund, că acolo este aeroport şi se poate zbura de la Cluj”. Vede că mă strîmb şi adaugă: “Cînd o să mă duci la Munchen, o să ţin şi eu cu Bayern”. Da, mulţumesc, m-am mai liniştit!
sursa foto
Sarcasm bronșic Clic pentru prima parte, unde am relatat foarte exact copilăria şi tinereţea lui Mihai “Nică” Eminescu, pe care l-am lăsat în sătucul norvegian Oslo, alături de iubita sa, Veronica Micle Tatoiu.
Dar să vedem ce s-a mai întîmplat:
Liniştea s-a aşternut ca o pătură moale peste patul din lemn adus special din Pădurea Norvegiană, în care Mihai şi Vera îşi consumau amorul. Asta pînă cînd, ajuns într-o zi de la vînătoarea de elani, o găsi între aşternuturi, lîngă gâscarul satului. „Blestemat să fii, Nils Holgersson!”, a tunat Eminescu, trîntind poarta şi urcîndu-se în sania trasă de cîini, care-l duse înspre sud, pînă la capătul zăpezii.
Citește restul articolului
Îmi place să povestesc, Sarcasm bronșic, Sînt un om mare Sună interfonul. O voce de femeie spune că vrea „să-mi ofere o invitaţie”. Patru etaje mai tîrziu, apare în faţa uşii, însoţită de o tinerică. Însă  doar abătrînă vorbeşte: „Ne-ar face mare plăcere să…”, dar nu-şi poate continua ideea, n-o lasă cîinele, care latră de mama focului. Şi-a dat seama înaintea mea că avem de-a face cu martori feminini ai lui Iehova. Îi spun să tacă, pe doamnă o rog să continue. „Aşa, ne-ar face plăcere să vă invităm sîmbătă, 6 aprilie, la comemorarea morţii lui Iisus. Am închiriat restaurantul Fortuna”.
Nu schiţez nici un gest, însă femeia se simte datoare să-mi explice că „Mîntuitorul şi-a dorit ca noi să sărbătorim acest moment” şi din nou, deşi nu am contrazis-o, vrea să-mi demonstreze. Scoate Biblia, cu paginile însemnate, deschide la…ceva capitol şi-mi citeşte partea în care Isus le-a spus apostolilor să-şi amintească de moartea lui, să bea din sîngele său şi să mănînce din trupul său. Eu dau din cap că ştiu de la biserică, unde primeam pîine şi vin pe post de rămăşiţele Domnului şi următoarea întrebare vine logic: „Deci este de mîncare şi de băut?”. „Nu, nu” şi zîmbeşte încurcată. „Păi cum, nu aţi închiriat un restaurant? Nu mîncăm trupul şi sîngele lui Cristos?” Femeia rîde, dar nu-i prea vine „O să fie doar o discuţie, astea cu trupul şi sîngele sînt numai simbolice”. „A, bine, nu ştiu dacă ajung”. „E important să ştie lumea Ne-ar face mare plăcere…”, dar uşa se apropia, cîinele lătra…
Mănînc fotbal Întrebarea e: antrenorul Niculescu l-ar băga titular pe Claugol, dacă nu ar fi una şi aceeaşi persoană?
Claudiu Niculescu nu şi-a mai pregătit atent mingea, nu a mai făcut cinci-şase paşi înapoi (fără să-şi ia ochii de la ea), nu a mai păstrat pe gazon momentul în care-şi zicea „Hai, acuma!” (sau poate „Doamne-ajută!”), nu s-a mai îndreptat încrezător către minge, nu a mai lovit-o curat, cu şiretul ghetei din piciorul drept, urmărind-o cum se duce în vinclu.
Claudiu Niculescu a ridicat braţele pentru a sărbători golul lui Cojocnean, s-a lovit peste frunte la ratări, şi-a aruncat pumnii în aer după execuţia lui Grozav, şi-a împreunat mîinile zicînd „Hai, acuma!” (sau poate „Doamne-ajută”), cînd Cristea urma să bată 11 metri şi a dat indicaţii cu arătătorul cînd pregătea copiii să intre pe teren.
Deşi îl doare să renunţe la cariera de jucător, antrenorul Claudiu Niculescu crede că nu le poate face pe ambele: „Mă tentează să revin pe teren, dar o s-o fac numai spre finalul sezonului, măcar 5-10 minute”.
 foto: Andrei Cotrău Aici el face prima greşeală ca tehnician: nu-şi dă seama că echipa are cu adevărat nevoie de atacantul Niculescu. Euforia Grozav s-a încheiat (sau ar fi trebuit) la cinci minute după supergol, cînd putea să se accidenteze la cît de tare a dat pe lîngă minge sau după alte cîteva minute cînd s-a încurcat în propriile driblinguri şi s-a împiedicat de obiectul muncii. Tony nu e constant, Cristescu nu ştiu să fi venit încă la „U” şi oricum nu e vîrf autentic. Nu contest (deocamdată) valoarea celor trei, da să ne amintim că la fel de încîntaţi am fost de Machado, care acum se întreţine cu fraţii Costea pe banca Stelei. Apropo, unul dintre cei doi a marcat şi el superb din „foarfecă” anul trecut. Şi la ce l-a ajutat?
Revenind, Tony şi Grozav mai au de muncit, mai au de demonstrat. Niculescu nu. Niculescu trebuie să stea în dreptunghiul verde pînă la sfîrşitul sezonului. Pentru obiectivul lui „U” Cluj, pentru sufletul său de jucător şi chiar pentru cariera sa de antrenor.
Sub treningul pe care încă nici nu scrie A1 este un tricou prin care transpiră fotbal. Fotbal cu piciorul.
Articol publicat pe ucluj.ro înaintea meciului de-aseară, terminat 0-0 la Chiajna. Aş adăuga, după o discuţie cu Alin Fornade, că Niculescu ar face bine să nu se jeneze să se autopropună titular, dacă jocul o cere. Deciziile importante trebuie să le ia singur încă de la început, fără să fie influenţat de lipsa experienţei sau de prietenia cu jucătorii.
|
Comentarii mai noi