Categoriile

Arhiva

Sarcasm bronșic

Jena ta, la mine în farfurie

De fiecare dată cînd preferi să lași în farfurie (sau mai rău, să mănînci pe jumătate) la restaurant o spălătură colorată la care-i zice supă sau o rîncezeală pe post de felul 2, în loc să-i zici ceva ospătarului sau managerului (“de jenă”) și să le și plătești la final (!), gîndește-te ca în primul rînd mă sabotezi pe mine, care le refuz și le trimit înapoi, ca să mi se răspundă că “Au mai avut și alții înaintea dvs. și nu s-au plîns”.

Sarcasm bronșic

Dacă insişti

Îi ştiţi pe ăia care te sună şi dacă nu răspunzi, insistă? Te uiţi la telefon: 5-6 apeluri nepreluate în decurs de cinci minute şi niciodată nu e vreo urgenţă!

Pe ăştia îmi place să-i apelez, aşa, după vreo juma’ de oră, şi să-i întreb calm: “Alo. M-ai sunat?”

Îmi place să povestesc

Vioara

Tanti Vioara credea că de fiecare dată cînd bat clopotele, Dumnezeu o cheamă la el. Cum zdrăngănea clopotniţa duminica dimineaţa, bătrîna lăsa orice făcea în ogradă şi alerga într-un suflet la biserică. Se săturase de viaţa asta, mai ales de cînd Zaharia o părăsise şi plecase într-o lume mai bună, în Australia, la băiatul lui din prima căsătorie.

Da’ oricît se grăbea, în tot timpul ajungea prea tîrziu. “O fost? O întrebat de mine?” Dar cine să-i răspundă, la ora aia în biserică era doar Gusti, beţivul satului, care dormea în amvon, locul în care obosise să mai caute vinul de împărtăşanie.batrana drum

Citește restul articolului

Îmi place să povestesc, Sarcasm bronșic

O dimineaţă pe holurile unui spital din Cluj, în trei capitole, fără să mai socotim şi încheierea

Capitolul 1

Holurile sunt pline, oamenii unul peste altul. Şi toţi tuşesc. Dacă n-ai venit cu nimic, sigur pleci cu ceva.

Mă sprijin de un perete şi aştept. La radiologie, se intră pe ture: tura bărbaţilor şi tura femeilor. Înăuntru sunt patru doamne. Asta înseamnă că urmăm noi. De fiecare dată când se deschide uşa, bărbaţii sar în picioare. E doar asistenta, care vine şi pleacă. Pe loc repaus! E un exerciţiu bun, mai ales pentru cei în vârstă. Trec minutele, ies pacientele, presiunea e tot mai mare, ştim că se apropie momentul. Ne mutăm cu toţii în faţa uşii.

Cineva se împinge. Două doamne, din două generaţii, îşi fac loc printre noi. Până ne dezmeticim, sunt înăuntru. Un moş nervos, roşu la faţă, cu pălărie de in, se întinde şi o trage violent de braţ pe a’ mai tânără: “Îi tura noastă!”. Femeia se smuceşte şi-i răspunde cu superioritate: “Sunt doctor, doamnă!”. Bulversat, omul se retrage. Rămâne, totuşi, primul în faţa uşii.

Se discută aprins despre nesimţire. Lumea le jigneşte pe cele două intruse. Cineva le ia apărarea: “Doamna era medic. Şi dânsa cu care a intrat este mama ei”. “A, era medic? Era medic, era medic, era medic…”, informaţia circulă din gură-n gură, din tuse-n tuse, lumea pare că înţelege şi se linişteşte.

“Nesimţite! Se bagă peste tura de bărbaţi! Bărbaţi operaţi!”, urlă o băbuţă mică şi băţoasă, singura neimpresionată de CV-ul celor două. Oamenii n-o bagă în seamă şi-şi reiau aşteptarea.

Pe o plasmă agăţată deasupra ghişeului de informaţii, rulează rubrica “Ştiaţi că”. Neaşteptat, e vorba despre tratamente naturiste: “Ştiaţi că mărarul e foarte bun contra infecţiilor? Ştiaţi că iaurtul face minuni la sistemul nervos? Ştiaţi că frunzele verzi ale plantelor… etc”. Citește restul articolului

Sînt un copil

Proze, de mama (II) – SEVERUS

  • din volumul de proze “Ca vîntul şi ca gîndul” (2005). O altă poveste, aici.

SEVERUS

În multe privinţe, eram întrecuţi de alţi copii de pe stradă. Casa noastră e cea mai înaltă, zicea Dudu, şi are acoperiş de tablă, auzim primii când începe ploaia. Severus, poreclit Buboi, pentru că veşnic îi era faţa plină de bube, se lăuda: tata-i miliţian, a lu’ care mai e, hî? Aşa era, niciunul de pe stradă nu mai avea tată miliţian.

Naomi avea cea mai grasă mamă, tăticu lu’ Biţu a prins ieri cel mai mare şobolan din tot oraşul. Cred şi eu că era mare, doar ieşise de la fabrica de pâine. Ildiko avea o soră care avea trei gemeni. Dar nu asta era nemaipomenit. Toţi trei, zicea Ildiko, au părul negru şi creţ ca negrii de la televizor, dar să nu credeţi că sunt ţigani, adăuga de fiecare dată când vorbea de ei. Noi nu credeam nimic, nu-i văzusem, aşa că putea ea să scornească vrute şi nevrute. Şobolanul, da, l-am văzut şi am participat, e drept, mai de la distanţă, la prinderea lui.

Citește restul articolului

Sarcasm bronșic, Sînt un copil

Nu mai e mult pînă cînd smartfoanele o să ne omoare

Astăzi, în faţă la Iulius mall, un individ cu nasu’-n telefon mergea direct către un stîlp şi nu schiţa nici un gest că ar vrea să schimbe direcţia. Citește restul articolului

Sînt un copil

The Dream

Dintre toate visurile din copilărie, unul sigur n-o să mi se îndeplinească niciodată. M-am tot gîndit, e imposibil şi o să renunţ la el pentru totdeauna.

E vorba despre un vis pe care orice copil din România (sau cel puţin din Zalău) l-a avut în anii ’90:

Citește restul articolului

Sînt un copil

Vechea dilemă

În fiecare dimineață, aceeași dilemă. Cafea naturală sau ness? Ceai de mentă sau de chimen? Suc de portocale sau de mere?

Astăzi ce vărs prin mașină?

Sînt un om mare

Bătrânul cu prostata

“Uite, a venit bătrînul cu prostata!” anunţă doctorul, văzîndu-mă că intru în cabinet.

Zîmbesc tare, cobor privirea şi-i zic câinelui: “De data asta de tine-i vorba, prietene”.

catel ocna

#drupi #‎laveterinar

Mănînc fotbal, Sînt un om mare

Mi se terminase bateria prin Centru

Aşa că am ridicat ochii din telefon şi m-am uitat în jur. La volan, condusul e ocupaţie secundară. La fel cum e umblatul pentru oamenii care merg pe jos. Sau mîncatul pentru cei din restaurante.

smartphone obsession

Singurele îndeletniciri care încă ne mai ţin departe de smartphone sînt sportul cu mingea (pentru că la alergare, la bazin şi la sală rămînem conectaţi), dormitul şi sexul. Citește restul articolului

Mici războaie, Sarcasm bronșic

Butonul de SHARE ar trebui să curenteze

Ca claxonul. Bă, eşti sigur că vrei să-l apeşi? Ai citit bine “ştirea” aia sau numa’ titlul? Ai mai auzit vreodată de site-ul ăla? Ai întrebat măcar un prieten ce crede şi el, dacă o fi adevărat ce scriu ăia? Nu? Ia de-aici un ŞOC mai mic!

E ca în coloană. Dacă nu vezi bine ce-i în faţă, nu te apuca şi tu de claxonat. Dă-te jos din maşină, încearcă să prinzi un unghi mai bun, întreabă-i pe ăia din faţa ta ce se întîmplă.

Citește restul articolului

Mici războaie, Sarcasm bronșic

Leonardo Di Caprio nu merita să câştige Oscarul

Vă zic și de ce. Păi după o oră de fotbal la -6 grade, mie îmi atîrnau din barbă și din mustață bulgărași de gheață și zăpadă, de arătam exact ca el, în The Revenant.

Diferența e că omul a recunoscut într-un interviu că aia din barba lui era ceară. Ceară, bă! După zile întregi (cică), înghețat în pădure. Nici nu știi ce să crezi, poate că tot ce s-a întîmplat în film e o minciună.

Parcă-l și văd pe Leo al meu, ieșea afară numa’ să filmeze două-trei scene și dup-aia se băga înapoi la căldurică, în calul mort.

Aia e ceară!

Aia e ceară!

Antihadean.ro, Sînt un om mare

Cură de la circulaţie

Astăzi încep o nouă cură de slăbire (bazată exclusiv pe mersul pe jos), recomandată de ‘nutriţioniştii’ de la Poliţia Rutieră.

Va dura fix 30 de zile şi m-a costat 210 lei (în 48 de ore).

#antihadean.ro

 

Mănînc fotbal

Numai la “U” Cluj în peluză vezi aşa ceva

Numai la “U” Cluj în peluză: petarde, fumigene, uie ăla, uie ălalalt, bătaie cu jandarmii, suporteri pe gazon și după 5 minute: Citește restul articolului

Diverse

Lucruri mai simple

Stăteam aseară pe canapea, cu un ochi la TV şi cu altul pe facebook, simţindu-mă oarecum jenat că toată lumea e entuziasmată de undele gravitaționale și io nu pricep ce-i cu ele. 
Dar într-o pauză de publicitate am văzut o campanie socială care încuraja donarea de organe și mi-am amintit că io nu înțeleg lucruri mult mai simple de-atît.

De exemplu, că mai există oameni pe planeta ASTA care cred că după ce mor, mai întîi se bagă-n pămînt, dup-aia pleacă la ceruri şi cînd ajung în Rai (după ce vor fi trecut de undele gravitaţionale), sf. Petru le va face inventaru’ la organe şi le va închide poarta în nas dacă le lipseşte un rinichi sau o bucăţică de ficat.