Categoriile

Arhiva

Sînt un om mare

Quickie

Rîdeţi voi că-s chel, dar io păţesc la frizer ca-n supermarket, cînd stau la coadă la casă cu doar două, trei produse în coş:

“Haideţi, vă rog, în faţă. Luaţi-l pe domnu’, că numa’ asta are”.

Sarcasm bronșic

Româneşti (II)

Știi că o conversație a murit cînd unul dintre voi zice:

“Și? Altfel?”

alte româneşti

Sarcasm bronșic, Sînt un copil

Child in time

Gurile rele zic că întîrzii mereu, oriunde. Dar adevăru-i că nici Dumnezeu nu mă ajută să ajung la timp. Păi astăzi parchez vizavi de locul de întîlnire, da’ cînd să ies din maşină, ce bagă ăştia la radio?

Exact, o piesă de care îmi era chiar dor şi pe care n-o mai auzisem de vreun secol!

Nu puteam să plec fără s-o ascult cap-coadă. Ghinionul a fost că piesa are 10 minute.

Pe urmă, opreşte maşina, dă-te jos, treci strada neregulamentar, încă 3 minute, că e trafic, plus alte 4-5 minute undeva rezemat ca să scriu statusul ăsta – altfel îmi pierd ideea – şi uite cum se fac 20 de minute de întîrziere şi io n-am nici o vină.

Îmi place să povestesc, Sarcasm bronșic, Sînt un om mare

On leu

Sîmbătă, în autobuzul 24B, o cerșetoare bătrînă era la muncă, pentru că se știe că cerșetorii n-au weekend.

“Dă ooon leu, să te ajute Dumnezeu și Sfînta Sîmbătă să meri sănătooos și fericiiit pe calea care o urmezi”, referindu-se, cred, la calea Florești, că pe-acolo o ia 24B-ul.

Se tînguia atît de fals și de enervant, că nici bocitoare n-ar fi luat-o nimeni; însuși mortul s-ar scula din coșciug și s-ar răsti la ea să termine cu teatrul.

FullSizeRender

Citește restul articolului

Sînt un om mare

Ceva pe card

La ABC, în spatele meu, accent de zălăuan:

“Nu, Doamnie-feri, mamă, nu-mi trimitie! Nu, n-am unde să le ţîn în cămin şi să strîcă. Serios, no! Nu mi le trimite numa’ ca să le ţîp. Te rog io.

Da’ auzi. Ai putea să-mi pui ceva pă card, dacă vrei. Alo? Am zîs că ai putea să-mi pui ceva pă card. Nu ştiu, cît crezi tu…”.

Se fac imediat 15 ani de cînd eram eu la facultate şi încă părinţii nu înţeleg adevăratele nevoi ale copiilor şi nici că, indiferent de crîşmă, că-i de roacări ori de fiţe, nicăieri nu te lasă să plăteşti berile și votcile cu foi de sarmale.

Sînt un om mare

Ce-am îmbătrînit!

O tipă și-a înfipt tocul între biscuiții din pietonală și mi-a căzut teatral în brațe, iar primu’ meu gînd a fost că vrea să-mi fure telefonu’.

Sînt un copil

Am căutat piesa asta prin tot youtube-ul

Apoi pe side-urile A și B  de la vreo 30 de albume, nu mai ştiam cum îi zice. Se pare că avea şi un nume foarte greu de reţinut – Love me. Îmi aminteam doar că-mi plăcea la nebunie să ascult tare, în maşină, reacţia publicului de la începutul piesei (mai ales) şi de-a lungul ei.

Nu merge dacă-i daţi drumul de pe telefon în hărmălaie și sigur nu înțelegeți nimic dacă-i citiți versurile. Deci dacă n-aveți posibilitatea s-o ascultați ca lumea, scroll down și o s-o auziți altădată, la semafor, dacă mi-s lăsate geamurile.

Sarcasm bronșic, Sînt un copil

Cafeaua-l face pe om

cafea-panda
Mereu i-am admirat pe oamenii care beau cafea neagră. Fără lapte, fără zahăr. Ăia mi se par bărbaţi adevăraţi. Dacă aş porni într-o misiune de salvare de ostatici în Apuseni şi aş avea nevoie de un echipaj, mi-aş chema toţi prietenii dimineaţa la mine, aş servi cafele şi i-aş tria în felul următor: Citește restul articolului

Îmi place să povestesc, Sarcasm bronșic

Oameni şi melci

Am pățit multe umblînd cu capu’-n telefon: m-am lovit de stîlpi, de mașini, de garduri, de oameni, de neoameni, de crengi criminale care au încercat să mă scalpeze sau să-mi scoată ochii, am călcat în gropi, în rahați, am călcat un melc (care-i în top 3 cele mai groaznice sunete din lume), mi-am călcat câinele, am călcat desene pe asfalt cu tot cu copiii care le colorau, dar faza de azi m-a convins să renunț la obiceiul ăsta: eram la semafor și m-am surprins plecînd de pe loc, fără să ridic privirea, ghidîndu-mă după semnalele sonore pentru orbi! Citește restul articolului

Instablog

Instablog – Făclia

batrana-faclia

Femeie în vîrstă urmărind cu atenție și îngrijorare ziarul Făclia.

Cetățenii Clujului știu decese întîmplă asta.

am instagram

Îmi place să povestesc

Discuţie între doi gălăgioşi

La o terasă din centrul vechi bucureştean, săptămîna trecută.

– Bă, de revelion ce facem?
– Aaaulio, am uitat de revelion, boss. Păi mergem la cabană, acolo, la Sibiu. Nu promit că o să fie chiar în buza lacului, nu garantez asta, dar o să fie frumos. Citește restul articolului

Îmi place să povestesc, Sarcasm bronșic

Următorul client

În fața mea, la Kaufland, un domn și-o doamnă descărcău, pe bandă, cumpărăturile de Crăciun. Atît de tare umpluseră coșul, că puteau să stea liniștiți vreo 3-4 luni sau puteau să-și deschidă un ABC.

Bip. bip. bip. bip. bip. bip. bip. bip. bip. bip. bip. bip. bip. bip.

Mai multe bip-uri decît la o emisiune in memoriam Vadim. Mi-am săltat imediat privirea pe casa de marcat. Suma totală trecuse de șase sute de lei. 620, 627, 633, 667 și încă mai rulau chestii.

În momentul ăla, omul se întinde după o plăcuță cu “următorul client”, dar îl opresc: “Nu mai puneți aia, treceți-le și pe-a’ mele la dvs., ce mai contează 20 de lei la cît ați cheltuit”.

Îmi place să povestesc

Conversaţie la capitală

– Ce-ați pățit la picior?
– Mi-am rupt meniscul.
– Ah, și eu l-am avut rupt.

Orice, da’ orice i-aș fi zis, a pățit-o și el sau vreo rudă. Dacă aș fi intrat în taxi cu o secure împlîntată în cap, povestea ar fi fost identică.

– Ah, și nașul meu a avut tot așa. A vrut să se opereze. I-am zis că dă-i dracu’ de doctori, că imediat vor să te
taie, că atunci e mai mare șpaga. Gipsarul, ăla e șmecher, îți gipsează tot și cade singur toporul în 5-6 luni, nu mai faci operație. Dai două-trei milioane și scapi, nu 15-20 cît e la doctor. Citește restul articolului

Îmi place să povestesc

În tren, cu lumea

“La Teiuș se poate fuma”, încearcă să ne îmbuneze naşul, văzîndu-ne demoralizaţi de anunţul că trenul are deja o întîrziere 40 de minute, deşi plecase doar de o oră din Cluj.

În compartimentul-vagon, toată lumea e pe laptopuri, tablete şi smartfoane. Nu toată lumea deţine, în schimb, o pereche de căşti sau măcar o rotiţă de volum. Undeva, mai în faţă, cîntă manelele. Ceva frumos, 2016, Adrian Minune featuring o voce de fată: “Te iubesc ca un nebun! Bun, bun, bun, bun! Bun, bun, bun, bun!”.

În capătul opus, lîngă uşă, cineva ascultă, foarte tare, slujba de Sfîntă Mărie înregistrată, probabil în speranţa că bunul Dumnezeu şi Măicuţa Domnului îi vor da înapoi auzul.trenulet

Citește restul articolului

Îmi place să povestesc, Mici războaie, Sarcasm bronșic

Cine-a zis că micul dejun se mănîncă dimineața?

Pentru mine e prima masă a zilei, că e 9, că e amiaz’, că e 4 după-masa. Cînd te trezești, iei micul dejun.

Cine-a zis? Două restaurante din Cluj, azi, la 12:30. Am încercat să le păcălesc pe chelneriţe, le-am zis “bună dimineaaaața, o omletă, vă rog”, ele nu, că “bună ziua”, că micul dejun e doar pînă la 11:30 şi degeaba îl întreabă pe bucătar, că o să le răspundă că “există destule specialităţi în meniu”.


Bine, bă, aveţi reguli şi vă ţineţi de ele, foarte frumos. Dar primul restaurant era gol. Nicio masă ocupată! Şi ieri dimineaţă (cînd mi-au taxat lămîia din apa minerală cu 50 de bani) era la fel: pustiu. Probabil la ora aia se serveşte, în mod obişnuit, nimicul-dejun ‪#‎badumtsss.
Citește restul articolului